Au adormit pe câmp și crinii
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 19/01/2025
Au adormit pe câmp și crinii,
Căci un pământ a adormit,
Răpus de pașii vremii care,
Îi va aduce un sfârșit.

A tulburat odihna celor,
Ce-au alergat dar au pierdut,
Puterea dragostei... căci timpul,
Nu este cel de început.

Au adormit priviri răpuse,
De vântul care a cântat,
Un cânt al valurilor vieții,
Ce pleoape multe-a aplecat.

A spulberat și vise calde,
Le-a înghețat al vieții vânt,
Căci au ales o rătăcire,
Nu calea sfântă pe pământ.

Au adormit și lacrimi multe,
Ce straja-n zori vegheau mereu,
Sorbite sunt azi de morminte,
Căci viața e doar Dumnezeu.

El poate crinii să-nfloreasca,
Sub ploaia harului de sus,
El poate-odihnă să aducă,
Căci învierea e Isus.

El poate ridica privirea,
Când moartea stă în fața sa,
Oprește valurile vieții,
E viața... viață poate da.

El poate-aduce împlinire,
El duce visele la mal,
Morminte reci poate deschide,
Închise de al vieții val.

Izvor de lacrimi fericite,
Din Stâncă poate izvorâ,
Pe cel ce se încrede-n Domnul,
Să nu îl poată doborâ.

Chiar dacă vremea-i cea din urmă,
Un început el va avea,
Cu apa vie-ntotdeaună,
Din stâncă îl va adăpa.
Amin
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 7
Opțiuni