Sunt călător prin viață,
Chiar dacă-i trecătoare,
E uneori greoaie,
Cu lacrimi grele-amare.

E uneori ca pana,
Și urc așa ușor,
E uneori un plânset,
Și-n plânset doar cobor.

Sunt călător prin lume,
Chiar dacă-i trecătoare,
Nici dragoste, nici milă,
De mine ea nu are.

Lovește bice multe,
Căci are ea un vis,
Ar vrea să mă răpună,
Să fiu un foc eu stins.

Sunt călător prin vremea,
Ce-n urma ea rămâne,
Dar nu trece zadarnic,
Vre-o dat pe lângă mine.

Mi-e sângerată urma,
În urmă ce o las,
Căci nu mă lasă vremea,
Să am aici popas.

Sunt călător prin clipe,
Ce-aduc adesea noapte,
Ea printre spini mă poartă,
Să fiu rănit de șoapte.

De ochii plini de sine,
Dar și de viclenie,
Să nu m-avânt în dorul,
Spre marea veșnicie.

Chiar dacă-mi este astăzi,
Pământu-o trecătoare,
Zdrobit îmi este pasul,
Căci el... e-o sită mare.

Mă cerne doar sub vânturi,
Ce cu putere bat,
Ei vor sa mă oprească,
Dar eu... . mereu mă zbat.

Mă zbat căci mi-e fierbinte,
În piept acea iubire,
Ce nu e trecătoare,
Ea este mântuire.

Cu mine-i totdeauna,
Mi-e ancoră-n pustiu,
Când cei fără de viață,
Nu vor să fiu eu viu.

O Doamne... doar cu Tine,
Pot fi pe-acest pământ,
Un far sub mii de stele,
Aprins... nu fumegând.

Prin Tine văd lumina,
Din norii trecători,
Căci Tu-i dai la o parte,
S-ajung și eu... în zori.

În urmă las durerea,
Căci vreau și ea sa fie,
Trecutul dat uitării,
Alerg spre veșnicie.

Să fie trecătoare,
Las suferința grea,
În toate desfătare,
Mi-e doar prezența Ta.
Amin