Mai privește înc-odată, Doamne către mine
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 19/01/2025
Mai privește înc-o dată,
Doamne către mine,
Lupii dau mereu târcoale,
Șoaptele străine,
Vor să mă scufunde-n noapte,
Tu nu îi lăsa,
Fă ca scut mereu să-mi fie,
Doar prezența Ta.

Cu săgeți otrăvitoare,
Vin în mâna lor,
Ca să îmi aducă teamă,
Eu doar să cobor,
Tu întinde-ți astăzi mâna,
Poți să îi oprești,
Ai oprit războaie multe,
Mare Doamne ești.

Vino cu a Ta dreptate,
Judecată grea,
Mi-au pus ca să duc în spate,
Vino... nu-i lăsa,
Căci ei vor să mă omoare,
Ca să tac ar vrea,
Dar nu pot căci mi-este plină,
Gura... de a Ta.

Dau cu bicele în mine,
Vor ca să opresc,
Răpitorii care astăzi,
Doar mă asupresc,
Mângâie a mele rane,
Să mă simt iubit,
Cred a Ta făgăduință,
Nu sunt părăsit.

Dinții își ascut să-mi rupă,
Inima mereu,
Dar nu pot că-n ea viu este,
Doamne Duhul Tău,
Umple-mă de el întruna,
Tare vreau a fi,
Să nu mă ucidă lupii,
Vor... eu a muri.

Doar prin Tine biruință,
Pot eu a avea,
Căci de Tine au ei teamă,
De iubirea Ta,
Mă-nfășoară-n ea în grabă,
Să nu fiu răpus,
De-acei lupi ce dau târcoale-n,
Zori dar și apus.
Amin
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 12
Opțiuni