Este vremea pe-nserate
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 19/01/2025
Este vremea pe-nserate,
Zorile se văd de zi,
Lupta este tot mai mare,
Vine Cel ce va veni.

Este vremea deznădejdei,
Tulburare a adus,
Chiar printre aleșii care,
Îl urmează pe Isus.

Este vremea de pe urmă,
Se-mplinește ce-a vestit,
Se aud vești de războaie,
E pământul azi trezit.

Focul mistuie în cale,
Omul ce în viaț-a strâns,
Apele stau ridicate,
După cum demult s-a scris.

Este vremea pregătirii,
Soarele e la apus,
Toate sunt în așteptare,
Vine Mirele Isus.

Se văd zorii dimineții,
Cât de-aproape astăzi sunt,
Sfinții gata de plecare,
Cântă-ntruna-naintând.

Este vremea cercetării,
Să ne cercetăm îndat,
Căci târziu va fi în ziua,
Ce va fi de înălțat.

Astăzi spune să ne fie,
Curățirea doar în toi,
Pregătirea pentru-o nuntă,
S-o avem și în nevoi.

Căci se-arată mântuirea,
Dăruită tuturor,
Dar nu toți avea-vor parte,
La sfârșit de-un ultim zbor.

Doar acei ce cunoscură,
Umilința pe pământ,
Ei vor fi urmași în ceruri,
Moștenind un loc ce-i sfânt.

Este vremea așteptată,
De acei ce-au alergat,
Către-mpărăția vie,
Pe pământ neîncetat.

S-alergăm și noi spre viață,
S-avem parte cu Isus,
De o bucurie-aleasă,
Țara pregătită sus.
Amin
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 10
Opțiuni