Cânta-voi Celui Preaiubit
cântarea Lui de jale,
cântarea unui plâns adânc
asupra vieții Sale...
Iubitul meu avea pe-un câmp
o vie-așa mănoasă,
cât a muncit sădind în ea
doar vița mai aleasă.
Făcut-a totul... și-aștepta
acum cu nerăbdare,
să-I facă struguri buni, dar ea
făcut-a roade-amare...
O! - zice El: Poporul Meu,
de-ați judeca voi bine,
ce-am făcut viei Mele Eu
și ce, ea pentru Mine! ...
Dar ce-aș mai fi putut să-i fac
și n-am făcut Eu oare?
De ce în loc de struguri buni
Mi-a dat ea roade-amare?
O! Via Domnului, cât vrei
să-I dai tot roade rele?
Nu te gândești c-aduce-o zi
răsplata pentru ele?