M-AI IERTAT!


M-ai iertat, deși nu meritam îndurare,
Eram ucigaşa unor prunci nenăscuţi,
M-am opus vieţii... cu feroce nepăsare.
Anii mei duşi în neant, erau pierduţi.

Însetată de răzbunăre, mă încrâncenam
Să lovesc cu ură, de rău înveninată.
Când pentru mine, totul pierdut credeam,
Eu, cea făr-de milă, cu inimă pietrificată,

Am văzut o milă, cum nu-mi imaginam.
Isuse, totuşi în calea vieţii mele, ai ieşit,
Mi Te-ai făcut, cunoscut, deși nu meritam.
Cu o dragoste fără seamăn m-ai învăluit.

Când, eu credeam, că totul este pierdut,
Mi-ai dezvăluit harul, ce m-a mântuit.
Brațele Tale, de atunci îmi sunt scut,
Doamne! Cât de mult m-ai iubit!

Adesea azi mă-ntreb, de ce o mincinoasă,
O ucigaşă, o fiinţă veninoasă ca şi mine,
A avut parte de o îndurare aşa preţioasă,
Sfinţită la cruce cu a sângelui rubine.

Harul Tău minunat, izvor de iubire,
A curs ne-ncetat, să mă curăţească,
A frânt aripile însetate după mărire,
Mi-a croit drum spre Cetatea cerească.

Din inima de piatră ai făcut un izvor,
Să vibrez în iubire cu întreg Universul.
Îți mulţumesc și te laud cu mult dor,
Prin harul iubirii ce-mi dăruie versul.

Ai sădit în mine bucuria mântuirii,
Şi credinţă... cât bobul de muştar.
Ai pus în mine cântarea mântuirii,
Şi m-ai hrănit cu al iubirii nectar.

Tu... Fiul Iubirii, al Ascultării, ai biruit.
Tu... Cuvântul din începuturi, Isus Hristos,
Ai dus lucrarea Tatălui Sfânt la bun sfârşit,
Din omul vechi ai făcut om nou, sănătos.

Amin!