Psalmul 9

Voi lăuda pe Domnul ce mă ține
Din inima mea toată-oriunde-aș fi
Și-a Lui minuni slăvite, toate bine
Întotdeauna voi istorisi

Vreau pentru Tine sufletu-mi să salte
De bucurie și de veselie
O Doamne Dumnezeule, Preaînalte
Cânta-voi al Tău Nume pe vecie

Pentru că astfel eu îmi văd vrăjmașii
Cum dau ‘napoi. . și nu e un mister
Se clatină cu toți oprindu-și pașii
Și dinaintea Ta deodată pier

Căci Tu, îmi sprijinești dreptatea mie
Și pricina, când eu Te chem și-aștept
Tu stai pe al Tău scaun de domnie
Ca un Judecător de-a pururi drept

Tu pedepsești orișice neam din lume
Și pe acela rău îl nimicești
Le ștergi pe totdeauna a lor nume
Și niciodată nu-i mai amintești

S-au dus vrăjmașii, n-au rămas din toate
Decât dărâmături ca amintire
Cetăți ce-au fost de Tine dărâmate
La care șters-Ai orice pomenire

Ei au fost șterși, dar Domnu-mpărățește
În veci de veci peste Zidirea toată
Un scaun de domnie pregătește
Și-un tron înfricoșat de judecată

El judecă deci, lumea cu dreptate
Popoare, fără nici o părtinire
Dar Domnul dă scăpare, libertate
Celui smerit, la vreme de-asuprire

Acei care cunosc slăvitu-Ți Nume
Cu totul se încered, o Doamne-n Tine
Căci Tu nu părăsești în astă lume
Pe-acei care Te caută cu suspine

Cântați-i Lui! Acelui ce domnește,
Ca-n fața unui Rege să veniți
Căci Domnul în Sion împărățește
Printre popoare-a Lui isprăvi vestiți

Căci sângele vărsat El îl răzbună
El totdeauna își aduce-aminte
De strigătele lor. . ce mai răsună
De-acei nenorociți de mai ‘nainte

Ai milă Dumnezeule de mine!
Tu vezi ticăloșia lor. . mi-e frică
Vrăjmașii-ar vrea să mă afunde bine
Din ale morții porți, Tu mă ridică

Ca să vestesc a Tale laude, toate
În porțile Sionului întruna
Și să mă bucur cât de mult se poate
De mântuirea Ta întotdeauna

Căci neamurile cad în groapa care
Ei singuri și-au săpat-o. . îndeajuns
Și-acum piciorul li se prinde tare
În lațul lor. . pe care l-au ascuns

Dar Domnul vine, iată se arată
Pe drum dreptate face orișicui
Cel rău nu scapă ci îl prinde-ndată
În orice rău făcut cu mâna lui

Cei răi se-ntorc și nu mai au scăpare,
La locuința morților mereu
La fel ca neamurile toate care
De-a dreptul au uitat pe Dumnezeu

Căci cel nenorocit nu-i dat uitării
Nu-i ștearsă amintirea pe vecie
Celor sărmani, nădejdea liberării
Nu piere veșnic ci rămâne vie

O, scoală-Te Tu Doamne, fă dreptate
Să nu biruie omul, muritorul
Iar neamurile fie judecate
‘Naintea Ta. Tu ești Judecătorul.

Aruncă groaza-n ei cu-a Ta tărie
O Doamne, îngroziți ca să rămână
Popoarele de-a pururea să știe
Căci nu sunt decât oameni. . doar țărână.

01/21/2025 Daniel Hozan
Phoenix, Arizona