Partea I

Când ai făcut minuni neașteptate
Te-ai pogorât și munții-ai zguduit,
cum niciodată nu se pomenise,
nici s-a văzut și nici s-a auzit.

Că Doamne-alt dumnezeu afar-de Tine
să fi făcut vreodată undeva
asemenea minuni nemaivăzute
pentru poporul care-n el credea.

Tu ieși mereu 'naintea celor care
sunt bucuroși dreptatea a-mplini,
la cei ce umblă drept pe-a Ta cărare
și-și amintesc de Tine-a Te iubi...

Partea a II-a

Tu ieși 'naintea celor buni
ce fac cu bucurie,
dreptatea Ta, umblând mereu
pe căi plăcute Ție.

La cei ce-aminte își aduc
cu dragoste de Tine,
la cei ce n-au uitat ci țin
și fac ce este bine.

Dar vai, pe noi Te-ai mâniat
căci plini uîntem de rele,
- vom suferi noi necurmat
sau vom scăpa din ele?

Ajuns-am niște necurați
și-a noastre fapte bune,
urâte sunt în fața Ta
cum nu se poate spune.

Nu-i nimeni Numele Tău Sfânt
să-L cheme cu suspine,
și să dorească-a se-alipi
din inimă, de Tine.

De-aceea Fața Ți-ai ascuns
și stăm în părăsire,
Tu ne-ai lăsat... iar noi pierim
în grea nelegiuire...

... Și totuși Doamne, Tu ne ești
Preabunul nostru Tată,
ai Tăi suntem, Tu ne-ai făcut
cu Mâna Ta curată.

O, nu Te mânia prea mult,
păcatul nu ni-l ține.
Cu milă-apleacă-Te spre noi
și fă-ne iarăși bine.

Partea a III-a

Pe noi să nu Te mânii Doamne, nu-Ți aminti de rău în veac,
privește iar spre noi cu milă: suntem poporul Tău sărac.

Pustii sunt zidurile-Ți sfinte, Sionul Tău e pustiit,
e pustiit Ierusalimul, Cetatea care Te-a iubit.

Slăvita noastră Casă Sfântă din care-ai noștri Ți-au cântat
ajuns-a flăcărilor pradă... tot ce-a fost scump s-a dărâmat.

Și după toate-acestea Doamne, Tu până când vei tot tăcea,
în îndelungă întristare cât încă ne vei tot lăsa?