Iarna vieţii se aşterne peste trupul ostenit...
Anii mulţi s-au adunat şi e timpul prea grăbit
Iar în păr au înflorit ghiocei de primăvară
Şi-amintirile ne dor şi noaptea ne înfioară...
Ne-aplecăm cuminţi în rugă pe genunchii tremurând
Şi-adormim târziu şi greu rezolvarea aşteptând
Iar în zorii dimineţii printre lacrimi mulţumim
Că prin marea Sa iubire încă-o zi o mai trăim...
Când eşti tânăr, în putere, nu gândeşti că va veni
Bătrâneţea ca un hoţ... trăieşti viaţa cum o fi
Dar când anii se adună sufletul începe-a plânge
Şi priveşte către cer... dor de Tatăl îl ajunge
Şi atunci te-opreşti din fugă... parcă-ai vrea să te-odihneşti
Să priveşti un răsărit, să mai ierţi, să mai iubeşti
Iar în inima slăbită timpul ticăie încet
Şi trec zilele pe rând şi te-ndrepţi spre Cel ce-I drept...
Te rog Doamne peste omul ce-a ajuns la bătrâneţe
Lasă har, lasă putere, lasă gânduri îndrăzneţe...
Peste rănile ce dor lasă Doamne vindecare
Şi scrie în dreptul lui cel mai scump cuvânt: Salvare!
Vulcan-21-01-2025
Mary