Psalmul 005
Autor: Traian Dorz  |  Album: Cântările Psalmilor  |  Tematica: Rugăciune
Resursa adaugata de Alexandra1989 in 23/01/2025
Referințe
¹ Pleacă-Ți Doamne urechea la cuvântul meu
și auzi suspinul lacrimilor mele.
² Ia aminte Doamne, Mare Dumnezeu,
că spre Tine-mi 'nalț eu ruga-n ceasuri grele.

³ Dimineața Doamne-auzi-mi glasul meu,
când mă rog spre Tine și-aștept îndurare
⁴ Că Tu nu poți Doamne să iubești ce-i rău,
cel rău lângă Tine loc și parte n-are.

⁵ Nici nebunii nu pot niciodată sta
în a ochilor Tăi sfântă-apropiere,
Tu urăști pe cei ce calcă legea Ta
în fărădelege sufletul lor piere.

⁶ Doamne, Tu vei pierde pe-orice mincinoși
căci Cuvântu-Ți numai adevărul spune,
Tu urăști de-a pururi oamenii setoși
de vărsări de sânge și de-nșelăciune.

⁷ Dar eu, după marea îndurare-a Ta
voi putea să intru-n Casa Ta cea mare
și cu sfântă frică la altar voi sta,
să-Ți aduc smerita, calda mea-nchinare.

⁸ Doamne-ndreaptă-mi pașii pe-al Tău drum plăcut
din pricina celor ce vrăjmași mi-s mie,
netezește drumul încă nefăcut
pentru mine către sfânta-mpărăție.

⁹ Căci nimic în cei răi nu-i adevărat,
numai răutate inima lor are,
e-un mormânt gâtlejul lor nesăturat
iar pe limbi au numai vorbe-nșelătoare.

¹⁰ Fă-i căzuți prin însăși sfaturile lor
și lovește-i Doamne ca pe cei de vină,
că-mpotrivă-Ți dânșii fac mereu sobor,
prăbușiți să cadă-n ura lor deplină.

¹¹ Atunci cei ce-n Tine credincioși vor fi,
ocrotiți avea-vor pururi bucurie;
celor care Sfântul Nume-Ți vor iubi,
Tu le vei fi dulce, sfântă veselie.

¹² Tu binecuvântă-l pe neprihănit
și bunăvoință fă să-l înconjoare,
fii-i scut puternic - și va fi păzit,
ca de un puternic zid de apărare.
- Un psalm al lui David. Către mai marele cântăreților. De cântat cu flautele -


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 38
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni