Păcatul meu Te-a chinuit
Și vina mea Te-a obosit...
Cu limba, Doamne, Te-am străpuns,
Cu mâna barba eu Ți-am smuls...
Dar Tu pe mine m-ai iubit.
Și focul meu Te-a însetat,
Când am urât și n-am iertat...
Asprimea mea Te-a dogorit,
Nevrednic, când am osândit...
Dar setea Tu mi-ai stâmpărat.
Și-a mea-mpietrire Ți s-a pus
Ca piatră rece de nespus
Pe gura negrului mormânt...
Dar nu pe veci! După Cuvânt!
Căci Tu Viață ești, Isus... !
Și-acuma cad să mă închin,
Răpus de Chipul Tău sublim...
C-a Ta Lumină m-a străpuns -
Nimic de Tine nu-i ascuns...
Dar Tu mă ierți, o, Miel Divin...
Parfum eu n-am în al meu vas,
Dar lacrimi multe mi-au rămas...
Și, o, nici nu le-aș pune frâu,
De s-ar preface în pârâu,
Spălând piciorul Tău gingaș...
Căci mie Tu nemăsurat
Mi-ai cunoscut și mi-ai iertat...
Eu Ție Ți-am păcătuit
Și Tu, o, Tu ești infinit... -
Cum aș putea plăti vreodat'?
Rămân, Isuse, la pământ,
Pe limbă fără de cuvânt...
Cu inima tot clocotind,
La Jertfa Dragostei gândind...
În lacrimi Dragostea să-Ți cânt... !
Amin.
24 ianuarie 2025. "...tu M-ai chinuit cu păcatele tale şi M-ai obosit cu nelegiuirile tale." (Isaia 43:24) Nimeni nu ar putea păcătui împotriva noastră cât am păcătuit noi împotriva lui Dumnezeu... pentru că El este infinit, iar noi nu suntem.