Tu știi cât vreau
Autor: Traian Dorz  |  Album: Cântări noi  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de Leana in 24/01/2025
Tu știi cât vreau a-Ți spune
Isuse, - ce nu pot,
căci Tu-mi pătrunzi și gândul
și sufletul meu tot,
Tu-mi știi singurătatea
și lacrimile-mi știi,
cuprinde-mi-le toate
Tu Singur să le ții,
Isuse-al meu, Isuse Drag,
Tu Singur să le ții!

Tu știi ce dor Isuse,
îmi arde-adâncul meu,
spre tot ce-mi ceri iubirii
și nu pot face eu,
- dă-mi zi de zi putere
să-mi sui iubirea mea
spre tot ce mi se cere
dar nu pot cum aș vrea
Isuse-al meu, Isuse Drag,
dar nu pot cum aș vrea.

Și dacă nu pot spune
nimic din câte-ascund,
încredințează-mi duhul
că-mi știi al meu afund
și-adânc despăgubește-l
de tot suspinul lui
să nu mai simt nevoie
de-alinul nimănui
Isuse-al meu, Isuse Drag,
- de-alinul nimănui...

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 26
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni