¹ Fiii Domnului dați slavă
Lui și-I dați cinstire,
² Închinați-vă-n podoabe
pline de sfințire.
³ Glasul Domnului răsună,
tunet, peste ape.
⁴ Glasul Lui este puternic
și măreț și-aproape.
⁵ Glasul Domnului zdrobește
cedrul cel mai tare,
⁶ Sirionul și Libanul
sar de-nfricoșare.
⁷ Glasul Domnului Sfânt face
flăcări să țâșnească,
⁸ Glasul Domnului pustia
poate s-o-ngrozească.
⁹ Glasul Domnului despoaie
cedrii cu tărie,
în Lăcașu-I totul strigă
Slavă-n veșnicie.
¹⁰ Domnul, la potop sta-n sfântu-I
scaun de mărire,
Domnu-n veci Împărățește
plin de strălucire.
¹¹ Pe poporul Său, El, Domnul
tare îl va face,
Domnul binecuvântează
pe ai Lui cu pace.
- Un psalm al lui David -