¹ Fericit e-acel ce are
fărădelegile iertate
și acela cu păcate
coperite și uitate.

² Fericit cel ce nu-i ține
Domnu-a lui vinovăție
și în duhul cărui nu e
gând ascuns și viclenie.

³ Cât tăcusem și eu Doamne,
mă topeam mergând pe cale.
⁴ Zi și noapte-aveam asupră-mi
apăsarea Mânii Tale.

Mă uscam ca țărna vara
când de secetă-i pătrunsă...
⁵ Atunci mi-am strigat spre Domnul
toată vina mea ascunsă:

Doamne, - am zis - mărturisi-mi-voi
toată fărădelegea Ție,
- Și Tu m-ai iertat de toată
multa mea vinovăție.

⁶ De aceea cel cucernic
potrivită rugă-Ți facă
și chiar ape mari să vină,
peste dânsul n-au să treacă.

⁷ Doamne, Tu-mi ești ocrotirea,
Tu mă scoți din strâmtorare,
Tu mă izbăvești din moarte
și mă-nconjuri cu cântare...

⁸ Eu - îmi zice Domnul mie -
te voi învăța întruna
și-arăta-ți-voi calea care
s-o urmezi întotdeauna.

⁹ Nu fiți ca un cal pe care
se pun frâne și zăbrele,
sau ca un catâr sălbatic,
rău și nesupus pe cale.

¹⁰ De pedepse multe are
parte omul cel de silă,
dar cel ce se-ncrede-n Domnul
va fi-nconjurat cu milă.

¹¹ Voi toți cei fără prihană,
bucurați-vă deodată,
scoateți strigăte și cânturi
cei cu inima curată.