¹ Nelegiuirea celui rău
a zis inimii mele
că frică n-au de Dumnezeu
privirile lui rele.

² Se amăgește singur el
ca să-și desăvârșească
fărădelegea de mișel
și ura să-și plinească.

³ A gurii lui cuvinte sunt
minciună și-nșelare,
nu vrea să facă pe pământ
ce-i bine-n cumpătare.

⁴ În așternutul lui cel rău
de-a pururi se gândește,
nu-i binele pe drumul său
iar răul nu-l urăște.

⁵ O Doamne, bunătatea Ta
e pân-la cer de mare
și pân-la nori se va nălța
nespusa Ta-ndurare.

⁶ Dreptatea Ta-i ca munții-n veci
înalți și fără moarte,
cu-a Tale judecăți întreci
adâncul mare foarte.

Cu-a Ta putere sprijinești
pe oameni și-animale,
ei Ție-Ți cer, iar Tu-i hrănești
cu darurile Tale.

⁷ Ce scumpă-i bunătatea Ta,
căci sub a Tale-aripe
noi adăpost putem afla
în orice grele clipe.

⁸ Toți din al Casei Tale-avut
avem noi săturare
și din șuvoiul Tău plăcut
ne-adăpi cu-ndestulare.

⁹ În veci în Tine Doamne-avem
Izvoarele vieții
și prin lumina Ta vedem
lumina dimineții.

¹⁰ Fii ne-ncetat tot bun cu-acei
ce Te cunosc pe Tine,
Dreptatea-ntinde-Ți peste-acei
cu inime senine.

¹¹ Piciorul celor încrezuți
în veci să nu m-ajungă,
să nu m-alunge cei pierduți
cu mâna lor cea lungă.

¹² Acei ce fărădelegea fac
au și-nceput să piară,
sunt răsturnați, cad toți și-n veac
nu se mai scoală iară.