¹ O, nu mă mustra Tu Doamne în a Ta mânie,
nici mă pedepsi pe mine în a Ta urgie.

² Căci săgețile-Ți amare s-au înfipt în mine
și asupra mea puternic Mâna Ta se ține.

³ Nu-i nimica bun în trupu-mi după-a Ta mustrare,
nici o vlagă n-am în oase, după-a mea stricare.

⁴ Căci a mea fărădelege peste cap îmi trece,
e-o povară grea și care stă să mă aplece.

⁵ Ale mele răni miroase c-am fost fără minte,
⁶ gârbov sunt de istovire, trist, de n-am cuvinte.

⁷ În durere-mi arde sânul, carnea-mi putrezește,
⁸ sunt zdrobit, fără putere, tulburarea-mi crește.

⁹ Înaintea Ta-mi sunt Doamne dorurile, mute,
și suspinurile mele nu-Ți sunt neștiute.

¹⁰ Inima îmi bate tare și puterea-mi scade,
peste-a ochilor lumină noaptea morții-mi cade.

¹¹ Prietenii și cunoscuții fug de-a mea durere,
neamurile-mi stau de-o parte fără vreo putere.

¹² Cei ce vor să-mi ia viața mi-ntind curse rele,
îmi urzesc nenorocirea și-mi spun vorbe grele.

¹³ Dar eu sunt ca surzii, n-aud, stau cu gura mută...
¹⁴ Sunt ca cel ce nu aude, limba mi-e tăcută.

¹⁵ Doamne-n Tine am nădejde și Tu-mi vei răspunde,
Dumnezeul meu, de mine nu Te vei ascunde.

¹⁶ Eu zic: n-o să-mi lași Tu Doamne, bucuroși vrăjmașii,
să nu se mândrească cei răi că îmi clatin pașii.

¹⁷ Sunt aproape de cădere, chinul mi-e 'nainte,
¹⁸ îmi mărturisesc păcatul și mi-l plâng fierbinte.

¹⁹ Dar vrăjmașii au cu toții viață și tărie,
mulți sunt cei ce-mi poartă ură fără vină mie.

²⁰ Ei mi-ntorc cu răutate rău pentru-al meu bine.
²¹ Nu mă părăsi, o Doamne, fii mereu cu mine.

²² Dumnezeul meu, degrabă dă-mi ajutorare...
Tu-mi ești Doamne mântuirea, singura-mi Scăpare.