¹ Cum dorește-un cerb izvorul limpezilor ape,
astfel Te doresc eu, Doamne, să Te am aproape.

² Sufletul meu după Tine Doamne însetează,
oare când a mea privire Fața o să-Ți vază?

³ Mă hrănesc și zi și noapte numai cu supine
când îmi spun toți: "Nu mai este Dumnezeu cu tine!"

⁴ Mi-amintesc - și-mi vărs tot focul inimii zdrobite -
cum mergeam odată-n frunte de mulțimi iubite.

Cum mergeam spre Casa Sfântă, vesel și-n cântare
și-mi urmau mulțimi în albă zi de sărbătoare.

⁵ Suflete, de ce gemi iarăși și-ai mâhnire-amară?
- Ai în Dumnezeu nădejde, căci slăvi-L-vei iară!

El îmi este totdeauna sfânta mântuire,
Dumnezeul meu Puternic, Marea-mi Izbăvire.

⁶ Întristat adânc e Doamne, sufletul din mine,
de aceea-n locuri grele mă gândesc la Tine.

⁷ Un val cheamă-alt val cu vuiet de căderi de ape,
valuri și talazuri Doamne, gata-s să mă-ngroape.

⁸ Ziua Domnul mă ajută, noaptea-I fac cântare,
înălțând o rugăciune Domnului meu Tare.

⁹ De aceea zic eu: Doamne, Stânca vieții mele...
Pentru ce mă uiți în lupta valurilor grele?

De ce trebuie să umblu plin de întristare
sub puterea cea vrăjmașă, grea și-apăsătoare?

¹⁰ Parcă oasele-mi se sfarmă când mă râd vrăjmașii:
- Unde-ți este Dumnezeul? - glăsuiesc trufașii...

¹¹ Pentru ce suspini în mine, suflete sărmane? ...
De ce te mâhnești și gemi tu, suflet plin de rane?

Ai în Dumnezeu nădejde căci cânta-I-vei iară!
El mi-e mântuirea, Domnul, Sfânta mea Comoară.