Psalmul 39

Ziceam: ” Îmi voi veghea orice cărare,
Să nu păcătuiesc cu limba mea. .
Voi pune gurii frâu cu grijă mare
Cât timp cel rău ’naintea mea va sta”

Am stat o vreme mut și în tăcere
Tăceam, dar eu eram nenorocit. .
Deși nu era mică-a mea durere
Și nici puțină. . căci m-a copleșit

Iar inima mocnind ardea în mine
Un foc lăuntric mistuia închis
Atunci acest cuvânt, dintr-o mulțime. .
Venitu-mi-a pe limbă și am zis:

”O Doamne, spune-mi! . . că-s a Ta făptură
Când mi-e sfârșitul vieții pe pământ?
Și care-mi e a zilelor măsură?
Să știu ce trecător prin viață sunt. .”

Căci iată, ale mele zile, toate
Sunt cât un lat de palmă pe-a mea cale
Căci viața mea întreagă de-aș socoate
Nimica e ‘naintea feței Tale

Da, orice om din lume, fiecare
Oriunde s-ar afla, îți apartine
Și-ntradevăr, e numai o suflare. .
Atât, oricât de bine el s-ar ține

Da, omul umblă tocmai ca o umbră
Degeaba se frământă viața toată
Strânge comori dar soarta lor e sumbră
Nu știe cine le va lua odată

O, Doamne-acum, ce pot să trag nădejde?
Că-n Tine mi-e nădejdea. . bunăoară
Mă izbăvește de-orice făr’delege
Nu mă lăsa celui nebun de-ocară

Stau mut, căci iată îmi cunosc măsura
Când Tu ființa-ntreagă-mi cercetezi
Nu îndrăznesc măcar să-mi deschid gura
Căci Tu ai început ca să lucrezi

Abate-Ți loviturile, Părinte
Ce le trimiți spre mine jos în vale
Căci sufletul îmi iese, Doamne Sfinte
Sub grele lovituri a mâinii Tale

Tu pedepsești pe om pentru că-Ți pasă
Pentru fărădelege e lovit
Ca molia îi prăpădețti din casă
Ce are el mai scump agonisit

Da, orice om e numai o suflare
Ascultă-mi rugăciunea când Te chem
O Doamne, Dumnezeul nostru mare
Pleacă-Ți urechea când Te strig și gem

O, nu tăcea, răspunde-mi Doamne Sfinte
Când lacrimile se preling pe față
Sunt un străin, pribeag ce-Ți stă ‘nainte
Ca toți părinții mei. . în astă viață

Privirea de la mine Ți-o abate
La Tine mi-e scăparea Doamne, știu
Mă lasă să răsuflu cât se poate
Până mă duc și nu o să mai fiu. .

01/26/2025 Daniel Hozan
Phoenix, Arizona