¹ Ai milă Doamne, ai milă de mine,
că-n Tine crede sufletul supus.
Și sub a Tale-aripi îmi caut scăpare
pân-ce nenorocirea s-o fi dus.
² Eu strig spre Domnul Cel din Înălțime
și Domnul pentru mine va lucra.
³ Iar El din ceruri îmi va da scăpare
chiar când cel rău ocări va arunca.
Da, Domnu-mi va trimite bunătatea
și-a Lui credincioșie-n orice loc.
⁴ Mi-e sufletul ca între niște fiare,
ca între oameni care varsă foc.
Ca niște sulițe le sunt dinții Doamne,
ca sabia-ascuțită-i limba lor...
⁵ Dar Tu Te 'nalță peste ceruri Doamne
și pe pământ, deasupra tuturor.
⁶ Ei mi-ntinseseră un laț în cale
și sufletul mi se încovoia.
Mi-au fost săpat o groapă înainte
dar au căzut curând tot ei în ea.
⁷ Mi-e tare inima și-s gata Doamne
din harfă și-alăută-acum să-Ți cânt.
⁸ Trezește-te tu suflet și tu harfă,
din zori de zi, cântați-I Celui Sfânt.
⁹ Te voi slăvi printre popoare Doamne,
¹⁰ căci bunătatea-Ți foarte s-a mărit.
¹¹ Înalță-Te mai sus de ceruri Doamne
și tot pământul Ție fă-l smerit.
- O cântare de laudă a lui David. “Nu nimici”... Făcută când a fugit în peșteră, urmărit de Saul -