¹ Da, numa-n Dumnezeu se-ncrede de-a pururi sufletu-mi mereu,
căci de la El întotdeauna veni-va ajutorul meu.
² El mi-este Stânca și-Ajutorul
și Turnu-n care voi scăpa,
de-aceea niciodată-n viață
și nimeni nu m-ar clătina.

³ Dar până când asupra unui om necăjit vă năpustiți
și cât veți mai căuta cu toții să-l zdrobiți și nimiciți,
ca pe-un zid gata să se surpe,
sau ca pe-un gard de dărâmat?
⁴ Ei pun la cale să-l doboare
de sus, pe cel nevinovat.

Le place-n veac numai minciuna a spune-o și-a o asculta,
cu gura binecuvântează, dar blestemă cu inima...
⁵ Tu suflete, te-ncrede-n Domnul
nădejdea vine de la El!
⁶ Da, El mi-e Stânca și-Ajutorul
și nu mă voi clinti defel.

⁷ Pe Dumnezeu se-ntemeiază și slava și-ajutorul meu,
puterea mea și adăpostul îmi este numai Dumnezeu!
⁸ Încredeți-vă-n El popoare
în orice-mprejurări v-aflați,
El este Adăpostul nostru,
Lui inimile vă vărsați.

⁹ Da, oamenii sunt o nimica, minciună-s toți copiii lor,
puși pe cântar, toți laolaltă ar fi ca aburul ușor...
¹⁰ În asuprire nu vă-ncredeți
nici cu răpiri nu v-amăgiți,
când cresc averile, de ele
voi inima să n-o lipiți.

¹¹ O dată Dumnezeu vorbit-a, de două ori am auzit.
Că-n veci puterea este numai a Dumnezeului Slăvit.
¹² A Ta-i și bunătatea Doamne,
că veșnic Bun Tu Singur ești.
Tu fiecărui om odată
după-a lui fapte-i răsplătești.