Ninge peste viață

A-nceput să doară vremea
Și timpul zboară din priviri.
Se tolănesc dureri cu noaptea
Albesc toți perii parcă-s ninși.

Cică, a venit dar înțelepciunea,
Dar câteodată cam prea târziu.
Oare cât m-a dominat prostia
Și cât am fost la alții vizitiu?

Sunt întrebări ce vin la capăt
Atunci când mintia-i de pe urmă
Ai vrea s-astupi al vieții țipăt
Ce strigă prins în propria-ți humă.

Când vine frigu-n prag de iarnă
Și ninge-n pomul vieții cu fulgi reci,
E bine-i ca să ai cojoc de blană
Cum îți așterni, așa de bine dormi.

Simion Ioanăș