Cu mâinile întinse
ca niște crengi spre soare,
Îți nalț al rugăciunii
ceresc și tainic rod
și-Ți dărui a iubirii
neprihănită floare,
salvată din al lumii
adânc și negru glod!

Cu ochii plini de lacrimi
ca niște dulci izvoare,
deschid spre Tine toate
oglinzile de dor,
să-Ți vezi în ele Chipul
cu dulcea-mpreunare
ne-ntunecat de tină
și neumbrit de nor.

Cu glas strigat în raze
și tăinuit în șoapte,
Îți spun
și-Ți tac fiorul
mărturisit
și nu
ascunde-Ți-l în soare
și-arată-Ți-l în noapte
- dar nu-l mai aibă nimeni
Isuse,
- decât Tu!