¹ De ce Tu, Dumnezeul nostru, ne lepezi pentru totdeauna
și pentru ce Te mânii Doamne pe turma din pășunea Ta?
² Adu-Ți aminte de poporul ce-odată Ți-a purtat cununa
și l-ai răscumpărat, sămânță și moștenire a-l avea.
Și-adu-Ți Tu de Sion aminte că-n el Ți-aveai Tu locuința...
³ Îndreaptă-Te spre-aceste locuri ce-s pustiite-acum nespus;
vrăjmașii nimicit-au totul în Locul unde-Ți sta Ființa,
⁴ cu ură-n Templul Tău mugiră... și semne, semnul lor și-au pus.
⁵ Veniră cum vin cei ce intră cu mari topoare-ntr-o pădure
⁶ și ce curând sfărmară sfânta podoabă care Ți-am 'nălțat...
Cu loviturile vrăjmașe de târnăcoape și secure
⁷ Ți-au ars lăcașul Tău și-altarul l-au pângărit și dărâmat.
⁸ Ziceau: Să-i prăpădim acuma... și-au ars tot ce-a fost sfânt în țară...
⁹ A noastre semne de-altădată azi nu le mai vedem, plângând,
și nu-i nici un proroc să știe - precum erau odinioară -
nu-i nimeni printre noi să știe, să știe Doamne, până când...
¹⁰ Să știe până când, o Doamne, vor mai huli asupritorii,
cât va mai pângări vrăjmașul întruna Numele-Ți Slăvit?
¹¹ De ce-Ți tragi Mâna, de ce Doamne nu-Ți spulberi batjocoritorii?
¹² Căci Tu ești Cel ce din vechime ajuți pe-al Tău popor iubit.
¹³ Tu-ai despărțit a mării-adâncuri zdrobind balaurii din apă,
¹⁴ Tu ai zdrobit leviatanul să-l mânce fiarele-n pustii,
¹⁵ Tu ai făcut de ies izvoare în văi ce nimeni nu le sapă
și Tu uscat-ai Doamne râuri nemaisecate, din câmpii.
¹⁶ A Ta e ziua, ca și noaptea, Tu ne dai soare și lumină,
¹⁷ Tu-ai așezat a lumii margini, Tu ierni și veri ai rânduit.
¹⁸ Adu-Ți aminte că vrăjmașii Te ocărăsc și-Ți caută vină
și Sfântul Nume Ți-L hulește un neam adânc nechibzuit!
¹⁹ O Doamne, nu lăsa Tu pradă la cei răi viața Oastei Tale
și nu-Ți uita pe veșnicie săracii-n mâna celui rău...
²⁰ Ai în vedere legământul când sunt tâlhari pe orice cale
²¹ și scapă-Ți din necaz săracii, să-Ți laude Numele Tău.
²² Te 'nalță și-apără-Ți dreptatea, Tu Dumnezeule Slăvit,
auzi ocara ce-Ți aruncă cel fără minte ne-ncetat...
²³ Să nu uiți strigătele hulei, nici vorbele nesocotite,
nici zarva celor răi și ura ce cresc spre Tine necurmat.
O cântare al lui Asaf