Mulțumesc
Autor: Tobă Alexandra-Darclée  |  Album: fara album  |  Tematica: Slujire
Resursa adaugata de _alexandra.darclee in 29/01/2025
Îți mulțumesc pe-acest pământ
Că ne-ai dat trupuri sănătoase,
Ca să nu folosești oase,
Ieșite dintr-un mormânt.

Mulțumesc că înc-o zi,
Ai pus la anii vieții noastre,
Pentru locul dintre astre,
Pregătit pentru-ai Tăi fii.

Mulțumesc pentru Cuvânt,
Pentru Pâinea cea cerească,
Hrana noastră sufletească,
Ce ne-nvață un trai sfânt.

Mulțumesc pentru iubirea,
Ce ne-ai dat-o 'colo sus
Când S-a jertfit scump Isus,
Pentru-a salva omenirea.

Îți mulțumesc pentru darul,
De a fi al Tău copil,
De aceea vin umil,
Să Îți mărturisesc harul,

Ce-am primit neașteptat,
Când din țara cea străină
Ce a stins a mea lumină,
Tu pe nume m-ai chemat.

Mulțumesc că dintre spini,
Ne-ai salvat misterios,
Și-ai murit smerit, Hristos,
Pe pământ să fim lumini.

Numai că n-a funcționat,
Ce-ai gândit de la-nceput,
Și-n adâncul fără fund,
Ce ne-ai dat, noi am stricat.

Am stricat un vas de cinste,
Ce ne-ai oferit crezând,
Că în toate, orișicând,
Noi vom asculta de Tine.

Acum însă mă smeresc,
Ca să poți să-ncepi lucrarea
Și s-aduci eliberarea,
De tot ce-n mine e lumesc.

Mă ofer acum cu drag,
Să fiu părtaș la planul Tău,
Sperând că nu-i târziu rău,
Și că încă stai în prag.

Aceste mâini ce mi le-ai dat,
Fără vreun defect pe lume,
Ia-le Tu, ca al Tău Nume,
În veci să fie lăudat!

Folosește-Te de ele,
Și prin greul cel trăit,
De un om prea ostenit,
Dă prin ele mângâiere.

Printr-o soră fă un vas,
Cu o mâncare gustoasă,
Ca să facem mai frumoasă,
Ziua unui om sărac.

Ia un frate mai voios,
Cu drujba-n spate la plimbare,
Căminul ce-l găsește în cale
Să îl lase călduros.

Un micuț din a Ta casă,
Trimite-l printre copii,
Să ridice pietre vii,
Minunea să o vestească.

Folosește-Te, Tată măreț,
De inima ce-n piept ne bate,
Căci ne dai nenumărate,
Bătai multe fără preț.

Prin ea iubește un tâlhar
Și dă-i speranță de mai bine,
Dacă vine către Tine,
Ca acel de la calvar.

Prin noi să plângi pentru acei,
Ce n-au parte de-ajutor,
Să le fii îndrumător,
Printre anii ce li-s grei.

Cuvintele-Ți sfinte să iasă,
Din buzele ce-ai învățat,
Să vorbească neîncetat,
Împărțind dulcea mireasmă,

A cerului unde Tu stai,
Și privești nerăbdător,
Să apari iarăși pe nor,
Să deschizi poarta către Rai.

Picioarele ce faci să umble,
Fără ajutor pe stradă,
Lucrează ca să vestească,
Divina lumină-n lume.

Și aceea ești Tu, Doamne,
Puternicul nost' Creator,
Și în toate ajutor,
Ce-a-ndurat a noastră moarte.

Tu Isuse, Miel Preasfânt,
Implinește a Ta lucrare,
Ca să trecem peste mare,
Cum e scris și în Cuvânt.

Folosește-Te de noi,
Căci ne-ai făcut sănătoși,
Nu pentru-a fi puturoși,
Trăind veșnic în noroi,

Ci pentru marea-Ți lucrare,
De-a mântui omenirea,
Dându-Ți cu totul iubirea,
Având pentru toți iertare.

Te rog, Tată, să ne ierți,
Pentru multele momente,
Când ne-am făcut că nu vedem,
Și când Te-am lăsat s-aștepți.

Acum alungă Tu povara,
Lenii și inimii tari,
Fă din noi buni misionari,
Și du-Ți la capăt lucrarea!

Amin!
Slavă și glorie Domnului! Toate meritele sunt ale Lui.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 87
Opțiuni