¹ Ce plăcut Îți e Lăcașul, Doamne al Puterii Sfinte,
² după-a Tale curți îmi plânge sufletul cu dor fierbinte,
îmi suspină și-mi tânjește sufletul cu dor fierbinte.

Inima și carnea-mi strigă după Dumnezeul Mare,
³ pân-și pasărea acolo își găsește cuib și stare,
cuib în care rândunica să-și adoarmă puii, are.

Ah, a Tale-altare Doamne, Dumnezeul meu și Împărate,
⁴ fericiți câți stau în Casa și-n plăcuta Ta Cetate,
căci ei pot mereu să-Ți cânte, în plăcuta Ta cetate.

⁵ Fericiți câți pun tăria lor în Tarea Ta Ființă,
care-n inima lor poartă a credinței locuință
și-a încrederii în Domnul neclintită locuință.

⁶ Când trec ei prin valea jalei o prefac loc de izvoare
și-n Sionul sfânt la Domnul au să I se-nfățișeze,
înaintea Lui în slavă ei au să se-nfățișeze.

⁷ Din putere în putere ei au să înainteze
și-n Sionul sfânt la Domnul au să I se-nfățișeze,
înaintea Lui în slavă ei au să se-nfățișeze.

⁸ Dumnezeule-al Puterii, rugăciunea mi-o ascultă,
Dumnezeule-al lui Iacov nu-mi uita strigarea multă,
ia-mi aminte rugăciunea, nu-mi uita strigarea multă.

⁹ Tu Cel ce ești Scutul nostru, Dumnezeule, privește
fața unsului Tău vezi-o cum suspină și tânjește
cum dorește, cum așteaptă, cum suspină și tânjește.

¹⁰ Mai mult face-o zi în curtea-Ți ca o mie-n altă parte,
eu aleg să stau în pragul Casei Tale pân-la moarte,
n-aleg corturile urii, ci-Ți vreau Casa pân-la moarte.

¹¹ Căci un Scut și-un Soare-I Domnul, El dă slavă și-ndurare,
nelipsiți de nici un bine sunt aleșii Săi oricare,
cei ce duc o viață sfântă și aleșii Lui oricare.

¹² Doamne al Puterii, sfinte sunt lăcașele-Ți senine,
fericit e omul care pururea se-ncrede-n Tine,
omul care-o să le vadă, ce mereu se-ncrede-n Tine.