¹ Tu fost-ai binevoitor
o Doamne, cu-a Ta țară,
pe ai lui Iacov prinși, napoi
adusu-i-ai Tu iară.

² Iertat-ai pe poporul Tău
de-a lui nelegiuire,
³ i-ai coperit păcatul tot
în marea Ta iubire.

Tu de la ei Ți-ai abătut
aprinderea mâniei
și Te-ai întors să nu-i lovești
în flacăra urgiei...

⁴ O, Dumnezeul nostru Bun,
întoarce-ne Tu iară,
oprește-Ți Tu de peste noi
mânia Ta amară...

⁵ În veci Te mânii Tu pe noi
și-Ți vei lungi urgia?
⁶ Și oare nu ne vei mai da
Tu iarăși bucuria?

⁷ Arată-ne din nou a Ta
nespusă îndurare
și bunătatea Ta ne-o dă
cu mântuirea-Ți mare.

⁸ Eu tot ce zice Dumnezeu
voi asculta și face,
căci El vorbește la ai Lui
de dragoste și pace.

Poporul Său și-aleșii Lui
avea-vor bucurie,
- o, numai ei de n-ar cădea
din nou în nebunie...

⁹ Aproape-i bucuria Lui
de câți de El s-or teme,
ca-n țara noastră slava Lui
să fie-n orice vreme.

¹⁰ Credincioșia va umbla
cu bunătatea bună,
Dreptatea și cu Pacea-și dau
săruturi împreună.

¹¹ Credincioșia, din pământ
frumoasă se ivește,
Dreptatea de la înălțimi
curate ne privește.

¹² Și Domnul ne va da de-acum
dorita fericire,
pământul nostru își va da
belșuguri de rodire.

¹³ Dreptatea și nainte-o fi
și-n urmă o să vie,
pe urma pașilor Săi sfinți
călcând pe veșnicie.