¹ Dumnezeul Răzbunării, Dumnezeul Răzbunării,
fă-Te Doamne arătat...
² Scoală-Te Judecătorul lumii-ntregi și răsplătește
celor buni, cum au lucrat.

³ Până când cei răi, o Doamne, până când să izbutească,
cât se vor făli cei răi?
⁴ Ei țin cuvântări trufașe, vorbesc tare, cu mândrie,
se fălesc, hulind pe-ai Tăi.

⁵ Ei zdrobesc pe-ai Tăi, o Doamne, asuprindu-Ți moștenirea.
⁶ Junghie pe străinul Tău,
văduve și-orfani omoară,
⁷ și zic: "Nu ne vede Domnul
și nu ia-n seamă Dumnezeu."

⁸ Totuși, învățați voi minte oameni fără-nțelepciune,
când o să vă cumințiți?
⁹ Cela ce-a sădit urechea s-ar putea să nu audă
cele ce-ntre voi vorbiți?

¹⁰ Cela ce-ntocmit-a ochii s-ar putea ca să nu vadă
tot ce voi ați săvârșit?
Cel ce pedepsește neamuri oare n-o să pedepsească
Cel ce mintea ne-a zidit?

¹¹ Știe Domnul și cunoaște ale oamenilor gânduri,
știe ce deșarte sunt...
¹² Fericit e cel ce-l mustri, Doamne Tu să-l faci să-nvețe
legea Ta pe-acest pământ.

¹³ Ca să-l liniștești în ziua de necaz și de durere,
pân-sapi groapa celui rău.
¹⁴ Căci nu părăsește Domnul moștenirea-I niciodată
și nu-Și uită neamul Său.

¹⁵ Ci odată se va face Judecata cu dreptate,
El va fi Judecător.
Cei cu inima curată vor găsi-o că e bună
și după dorința lor.

¹⁶ Oare cine-o să m-ajute contra celor fărdelege,
cine mă va sprijini?
¹⁷ De nu mi-ar fi sprijin Domnul, ce curând sărmanu-mi suflet
în tăcerea morții-ar fi!

¹⁸ Ori de câte ori zic: Iarăși mi se clatină piciorul...
Tu mă sprijini necurmat.
¹⁹ Gânduri negre când frământă al meu suflet cu grămada,
Tu mă mângâi minunat.

²⁰ Tronul celor răi, o Doamne, n-ar putea sta lângă Tine,
nici aproape-a-Ți locui...
Ei, ce fac nelegiuirea la a legii-adăpostire,
cum să poată, drepți a fi?

²¹ Ei se-adună-n contra vieții celui fără de prihană,
sânge sfânt ei osândesc,
²² însă Domnul este Stânca, Turnul ocrotirii mele,
eu în El mă-adăpostesc.

²³ El va face să se-ntoarcă peste ei nelegiuirea,
cu-al lor rău îi va zdrobi
Domnul Dumnezeul nostru pentru veci de veșnicii
pe cei răi va nimici.