În Ziua Judecății aspre
Autor: Traian Dorz  |  Album: Cântări noi  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de Leana in 30/01/2025
În Ziua Judecății aspre
n-o să vă judece Isus,
ci-o să vă judece Cuvântul
ce voi l-ați auzit - sau spus!

O să vă judece copilul
pe care l-ați crescut tâlhar,
o să vă judece clipita
ce-ați risipit-o în zadar.

O să vă judece prilejul
lăsat să treacă fără rost,
o să vă judece străinul
rămas în drum fără-adăpost.

O să vă judece orfanul
pe care nu l-ați cunoscut,
și orbul și nefericitul
pe lângă care ați trecut.

O să vă judece unealta
cu care n-ați lucrat cinstit
și bunătatea și iubirea
pe care le-ați disprețuit...

O să vă judecați voi singuri
cu tot ce-i Sus și tot ce-i jos,
c-ați fi putut avea viața,
dar n-ați căutat-o în Hristos!


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 75
  • Export PDF: 3
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni