Ce frumoase-s toate-toate
pentru cei ai lui Hristos,
și Trecutul și Prezentul
duc spre-un Viitor frumos,
și durerea și iubirea
sunt de-același preț divin
izvorând din cele duse
către cele care vin!
Hristos, Mirele Iubirii
îi e Cel mai îndrăgit,
prin el Duhul Lui trăiește
ne-nfricat și strălucit,
el, viteazul sol al Crucii
biruiește timpul frânt,
cu cât moare mai de tânăr
are-un nume și mai sfânt!
Știu trăi numai cei vrednici,
știu muri numai cei sfinți
anii duși spre nemurire
sunt cei rodnici și fierbinți
- fii lumină, fii cântare,
fii viteaz - și mori frumos,
numai astfel vei fi vrednic
de părinți
și de Hristos! ...