Când stai la umbra deasă, nu-ți pese de arșiță,
și nici gândi la sete când stai lângă izvor,
ferice e mlădița îngemănată-n Viță
și capul ce se-apleacă pe-un umăr iubitor...

Ce dulce e răcoarea când umbra-i miresmată
ce dulce te alină izvorul ne-nceput
ce dulce-i rugăciunea de dragoste-nălțată,
- și binefăcătorul rămas necunoscut...

Acolo, doar acolo e binecuvântare
unde iubirea-i sfântă și duhul ei curat,
acolo noaptea-i zâmbet,
iar ploile-s cu soare
și orice rod e dulce, înalt și-adevărat.

Rămâi mereu acolo, - și n-ai să-nfrunți arșița
ca pomul veșnic verde sădit lângă izvor,
- când tu cu Ea ești una te face rodnic Vița
și nu-i mai rai pe lume, ca sânul iubitor!