Ce minunați sunt ochii cu lacrimile-n ei
de după rugăciunea înaltă și fierbinte,
ce strălucit e plânsul din anii cei mai grei
ce-au îmbrăcat iubirea cu veșnice veșminte.

Când umbrele coboară pe apele adânci
lumina se retrage spre culmile curate,
- cât valurile vieții ne vor izbi de stânci
și plânsul și cântarea ne sunt adevărate...

Când clopotul de Denii răsună liniștit,
coboară în adâncul evlaviei din tine
și-ascultă-ți pocăința cum crește fericit
ca roadele și frunza livezilor divine.

Ce minunat e-alinul adus într-un sărut
pe lacrima tăcută și fața mult dorită
și câtă vindecare e-n sufletul durut
o-mbrățișare dulce adânc împărtășită!