Pe ulițele lumii am mers destul și eu
mă apăsa păcatul din ce în ce mai greu
picioarele zdrobite și-mpinse mi s-au ros
de mi-a ajuns noroiul la carne și la os.

Mi s-a uscat de sete tot cerul gurii-amar
am flămânzit cu porcii
și-am pribegit hoinar,
- dar undeva în suflet o stea-mi mai strălucea
și S-a-ndurat Lumina să-ncep să merg spre Ea.

Și Steaua Luminoasă cărarea mi-a condus
spre ceasul și spre locul unde-aștepta Isus
și-n marea prăbușire care-a urmat arzând,
mi s-a născut iubirea ca mugurii plăpând!

O, pentru cîte haruri mi-ai dăruit de-atunci
Ți-aș da atâtea imnuri cât fir de iarbă-n lunci,
Ți-aș da atâtea lacrimi câți stropi pe-un cer senin,
dar numai doi ochi Doamne
și doi genunchi Ți-nchin!