¹ Binecuvântă al meu suflet pe Domnul pururi pe pământ,
lăuntrul meu binecuvânte în veci Numele Lui Cel Sfânt.
² Binecuvântă al meu suflet pe Domnul, laude să-I spui
și nu uita în veci nici una din binefacerile Lui.
³ El toată fărădelegea-ți iartă, El bolile-ți va vindeca,
⁴ El va scăpa de la pieire și din mormânt viața ta.
⁵ Cu bunătate și-ndurare de El tu ești încununat,
cu bunătăți, la bătrânețe de El tu fi-vei săturat.
El te va face ca pe-un vultur, înviorat și-ntinerit,
⁶ căci Domnul face judecată, dreptate celui asuprit.
⁷ El Și-a-arătat căile Sale lui Moise-așa voit-a El
și-a Lui lucrări nemaivăzute copiilor lui Israel.
⁸ E Domnul milostiv de-a pururi pe veșnicie-I îndurat,
răbdarea Lui este-ndelungă și-n bunătate e bogat.
⁹ El nu fără-ncetare ceartă, nici ține-n veci a Lui mânii,
¹⁰ El nu ne face după-a noastre păcate și ticăloșii.
¹¹ Ci cât de sus e cerul față de-acest pământ rău și mișel,
atât e mila Lui de mare spre-aceia ce se tem de El.
¹² Cât de departe-i Răsăritul de-Apus, cu neclintite legi,
așa de mult departă Domnul de noi a noastre fărdelegi.
¹³ Precum se-ndură un părinte de-ai lui copii în orice fel,
așa în veac Se-ndură Domnul de-aceia ce se tem de El.
¹⁴ Căci știe El că suntem țărână, căci Mâna-i Sfântă ne-a făcut
și pururea-Și-aduce-aminte că noi nu suntem decât lut.
¹⁵ O, omul, zilele lui scurte, ca floarea ierbii sunt, așa:
¹⁶ când trece-un vânt, s-a dus... și-o uită chiar locul care-o cuprindea.
¹⁷ Dar pentru câți se tem de Domnul, El este-n veci îndurător
și bunătatea Lui rămâne cu fiii și nepoții lor.
¹⁸ Spre-aceia care legământul cel sfânt al Lui îl vor păzi
și care-și vor aduce-aminte de-a Lui porunci spre-a-le-mplini.
¹⁹ În ceruri Domnul așezat-a puternic Tronul Lui ne-nvins
și-a Lui domnie peste toate cu stăpânire s-a întins.
²⁰ Să-L binecuvântați pe Domnul toți îngerii Lui cei sfințiți,
cei care-n veci sunteți puternici și-a Lui porunci le împliniți!
²¹ Să-L binecuvântați pe Domnul voi toate-a Lui cerești oștiri,
voi robii Lui ce-I faceți voia păzind a Lui orânduiri.
²² Să-L binecuvântați pe Domnul voi toate lucrurile Lui
și toate locurile unde se-ntinde slava Domnului.
Să-L binecuvântați pe Domnul voi câte Domnul v-a creat,
pe Domnul binecuvântează-L tu, suflet binecuvântat.
Un psalm al lui David