Vei da răspuns și socoteală
Autor: Augustin Tecar  |  Album: Poezii creștine  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de Tecarte in 01/02/2025
De tot ce faci, de tot ce spui
Vei da răspuns și socoteală,
Căci cale de-ocolire nu-i,
La judecată nu-i tocmeală.

Să nu te-ntorci acolo unde
N-ai fost nicicând cu drag primit.
Pe-acela care vezi c-ascunde
E cazul de-a fi ocolit.

Sunt alte locuri pentru tine
Unde-ai putea să fii iubit.
Să-L cauți pe Isus mai bine
Și vei ajunge fericit.

Să nu răspunzi cu ură
Când altul te-njosește.
Cuvântul din Scriptură
În duh te întărește.

Fii calm întotdeauna
Și vezi ce-ai de-nvățat.
Mai mult rezolvi cu buna
Când nu te-ai tulburat.

Nu te-ncrede în acel
Ce pe altu-l vede cu dispreț.
În dos te va trata la fel,
Nu vei avea nici tu alt preț.

Să nu-i privești de sus
Pe cei mai slabi ca tine.
Azi poate-ai câștigat surplus,
Dar nu se știe mâine.

Să nu pui preț pe lucruri
Din lume-aceasta trecătoare
Ce nu te-ajută să te bucuri
Cu Domnu-n slava viitoare.

Că tot ce-atrage-aici privirea,
Pentru suflet nu-i valoare.
Pot să-ți încălzească firea,
Dar sufletul să ți-l omoare.

Să nu fii atras de slavă,
Că-i așa de trecătoare.
Sus în veșnica dumbravă
E lumină fără soare.

Nu-ți disprețui părinții
Că-s prea simpli pentru tine.
Dacă vrei în rai cu sfinții,
Să-i cinstești că e mai bine.

Sunt atâția triști în lume
Pentru c-au ajuns orfani.
Și nu-i cine să-i îndrume
Atunci când se simt sărmani.

Să nu-ți fie rușine
De unde ai plecat.
Fii smerit cum se cuvine
Și vei fi binecuvântat.

La casa părintească
Ești cel mai așteptat.
Cu dragostea firească
Părinții te-au vegheat.

Să nu-ți faci bucuria
Pe lacrima cuiva,
De tot ce faci aicea
Vei da răspuns cândva.
Amin.
(Joi, 8 decembrie 2022)
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 118
Opțiuni