Am străbătut oceanul acestei vieți de-un ceas
și-atâtea dragi ținuturi în urmă mi-au rămas,
pe lângă-atâtea țărmuri frumoase-am petrecut...
- dar ca o umbră-s toate acum dac-au trecut.

Ce cântec de ispite m-au încercat ades,
ce neguri mi-au stins zarea
să nu mai știu să ies,
ce năluciri, să-mi schimbe cuvântul ce l-am spus,
- dar ca o umbră-s toate acuma când s-au dus!

Au fost și nopți cu valuri cât munții uriași,
cu urlete de vânturi și negri nori vrăjmași,
și sute de primejdii am înfruntat temut...
- dar ca o umbră-s toate acum dac-au trecut.

... Și astăzi, - iată zorii,
furtuna mi-a-ncetat,
în zare, iată Țărmul atât de mult căutat
corabia voioasă mi-o-ndrumă-un heruvim
- Ierusalime dulce, deschide-te
- sosim!