O, lângă Tine...
Autor: Traian Dorz  |  Album: Cântări noi  |  Tematica: Multumire
Resursa adaugata de Leana in 02/02/2025
O, lângă Tine Doamne,
mi-e totul fericit
dar fără Tine totul
mi-e greu și chinuit.
Când Tu ești lângă mine
nici anii nu-mi ajung,
dar când Tu îmi ești departe
și-un ceas îmi pare lung...

Când sunt cu Tine Doamne
tot trupul meu e-n har,
dar fără Tine sufăr
cu orice mădular,
cu Tine trec prin noaptea
durerii ca prin sori,
dar fără Tine ziua
mi-e negură și nori.

O, apără-mi iubirea
de orice despărțiri,
înlătură-mi și teama
de negre presimțiri,
alungă-mi și-ndoiala
c-aș mai cădea din har,
ca pacea mea să n-aibă
nici umbre, nici hotar...


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 55
  • Export PDF: 3
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni