O, ce frumoasă ești Iubire...
Autor: Traian Dorz  |  Album: Cântări noi  |  Tematica: Nunta
Resursa adaugata de Leana in 02/02/2025
O, ce frumoasă ești Iubire
și când lucrezi și când te-nchini,
cu-a tale mâini și-a ta privire
săruți cântări și legeni crini...

Fii binecuvântată
tu fiică minunată
a Cerului Divin
dorim pe totdeauna
să fim în tine una
Amin, Amin...

Cu tine-i soare și când plouă
și-n orice zile-s sărbători,
și-n orice seară-i lună nouă
și-n orice câmp, e-un rai cu flori.

Dorința fericirii sfinte
ne-o creștem în același fel,
a noastre scumpe legăminte
le-a sărutat pe lacrimi El...

Dorită față îngerească
cu nimb de zori și ochi de-azur,
nimic să nu ne despărțească
tot cerul fie-ne-mprejur!

O, Dumnezeule-al Iubirii
ce una ne-ai dorit să fim,
în Sărbătoarea Nemuririi
fă Nunta să ne-o prăznuim! ...
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 92
  • Export PDF: 3
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni