¹ Pe malurile râurilor triste,
pe malul apelor din Babilon,
acolo am șezut și-am plâns cu jale
când ne-am adus aminte de Sion.

² În sălciile din ținutu-acela
noi ale noastre harfe-am atârnat
³ că-atunci râzând, biruitorii noștri
să le cântăm cântări, au așteptat.

Asupritorii vrut-au bucurie,
vrăjmașii noștri veselii au vrut,
cântările Sionului cerură
să le cântăm din ele ne-au cerut.

⁴ Cum Doamne să putem cânta noi oare
cântările Sionului iubit?
A Domnului cântări neprihănite
pe un pământ străin și nedorit?

⁵ De te-oi uita Ierusalime, să-și uite
a ei destoinicie dreapta mea,
⁶ de cerul gurii limba-mi se lipească
de nu-mi va fi la tine inima!

De nu-mi voi aminti mereu de tine,
de nu-mi voi face din Ierusalim
a bucuriei culme minunată
și-a dorului puternic și sublim.

⁷ Adu-Ți aminte Doamne-adu-Ți aminte,
de ai Edomului stricați copii,
că-n ziua când gemea Ierusalimul
strigau toți: Radeți-l din temelii!

⁸ Ah, fiica Babilonului sortită
la pustiiri cum nu s-au mai văzut,
ferice de acel ce-ți va întoarce
la fel tot răul ce ni l-ai făcut.

⁹ Ferice de acel ce cu putere
va apuca pe toți copiii tăi
și-i va zdrobi de Stânca mântuirii
pe fiii Babilonului cei răi.