¹ Scapă-mă Tu, Doamne, de oamenii cei răi
și păzește-mi viața de asupritori.
² De acei ce pururi gata-s de bătăi,
se gândesc la rele și-s ațâțători.
³ Ei își ascult limba ca un șarpe-amar,
au pe buze-otravă de năpârcă rea,
⁴ scapă-mă Tu Doamne, de cei răi Tu iar
și de-asupritori ferește-mi viața mea!
⁵ Niște îngâmfați pun curse-n drumul meu,
lațuri și capcane, să mă prindă, pun.
⁶ Eu zic către Domnul: " Tu ești Dumnezeu,
ia-mi aminte ruga care eu Ți-o spun."
⁷ Doamne, Tu puterea și scăparea mea,
Tu în ziua luptei capul mi-l scutești.
⁸ Nu-mplini dorința răilor, cea rea,
ci-a lor planuri rele să le nimicești!
⁹ Peste capul celor răi ce mă-nconjor
cadă fărdelegea gurii lor cea rea,
¹⁰ jar aprins să-i ploaie, să-i arunci din zbor
în adânc de unde nu vor mai scăpa!
¹¹ Omul care are graiul mincinos
nu se întărește nicicînd pe pământ,
pe cel ce-asuprește sau e mincinos
o nenorocire-l duce la mormânt.
¹² Eu știu că dreptate Domnul va găti
și-o va face celor slabi și-obijduiți
¹³ Da, cei drepți lângă Tine fi-vor fericiți!
Un psalm al lui David