Omul cel născut de Sus
Autor: Traian Dorz  |  Album: Cântări noi  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de Leana in 03/02/2025
Omul cel născut de Sus
are ochi cum alții nu-s
și-are-un fel ce-n lume nu-i
căci din Cer e felul lui
Nașterea din Duhul Sfânt
nu-i ceva de pe pământ,
e ceva din Dumnezeu
de aceea-i scump și greu...

Dă-ne Scump Isus
nașterea de Sus,
căci numai prin ea
Cerul vom avea...

Scumpă-i, căci e dar ceresc
și nu-s mulți cei ce-o primesc,
ci numai acei ce pot
părăsi păcatul tot,
și numai acei ce vin
cu căință și suspin
la Hristos cu legământ
și și-l țin pân-la mormânt...

Grea e, - căci se cere preț
jertfa înfrânatei vieți
și-osteneli și suferinți
cum au dus părinții sfinți,
post și plâns și rugăciuni
cum au dus cei sfinți și buni
- dar nimic nu-i scump și greu
când iubești pe Dumnezeu...
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 42
  • Export PDF: 3
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni