ALEGEREA REBECAI

Neprihanitu-Avraam avea
Un fiu, pe care il iubea.
Caci Dumnezeu i-l promisese
Si i l-a dat la batranete.

Iar cand acest fiu crescu mare,
Avraam gandi la-nsuratoare.
Insa ca nora, isi dorea
O fata din patria sa.

Caci isi zicea: "Nu vreau sa am
Nora de-aici, din Canaan!
Aici sunt multi oameni atei,
Iar altii se-nchina la zei.

Pentru Isaac as vrea sotie
Doar pe acea care sa fie
O fata buna,-ascultatoare,
De Domnul nostru tematoare".

De-aceea, robul si-a chemat
Si dupa ce l-a invatat
Cum sa se –ncreada-n Dumnezeu,
La orice pas in drumul sau,

Degrab i-a poruncit sa plece
La neamul lui, spre a alege
Mireasa fiului Isaac,
Pe cea care-i va fi pe plac

Si-l va urma cu bucurie;
Aceea nora lui sa fie!
L-umplu de daruri, sa le dea
Celei ce va fi nora sa.

Zece camile incarcate
Cu daruri multe si bogate
Si-i zise: "Nu te speria,
Ca Dumnezeu te-o ajuta.

Tu doar sa faci precum ti-am zis
Si Domnul, care mi-a promis
Ca ma va binecuvanta,
Va fi si calauza ta!

Robul porni cu bucurie
Incredintat ca o sa fie
Asa cum Avraam l-a-nvatat
Si cum l-a binecuvantat.

A mers, a mers, drum lung si greu,
Dar s-a rugat la Dumnezeu
Si El l-a ajutat in toate,
Pan-a ajuns intr-o cetate.

Soarele cobora spre-apus
Cand in cetate a ajuns.
La o fantana-a poposit
Si, cum fusese sfatuit,

El s-a plecat in rugaciune
Si Domnului incepe-ai spune:
"Doamne, adu-o la fantana
Pe cea aleasa ca stapana!

Si-atunci cand apa ii voi cere,
Ea sa-mi ofere cu placere
Nu numai mie, ci la toate
Camilele ingenunchiate".

Nici n-apuca "Amin" sa spuna,
Ca si zari inspre fantana
Urcand voioasa,-n mare zor
O tanara cu un ulcior.

Era Rebeca cea frumoasa,
Ce-a fost de Dumnezeu aleasa
Pentru Isaac cel drept sa fie
Mireasa draga si sotie.

Fata era o frumusete!
Ii dete omului binete,
Iar el, asa cum hotarase,

"Mi-e sete, da-mi sa beau", ii zise.

Iar fata, far-a sovai,
Din mersu-i iute , se opri,
Si-si cobori apoi ulciorul,
Ca sa bea apa calatorul.

Si pentru ca era miloasa,
Pe cat era si de frumoasa,
Ii zise: "Bea, te rog, straine!
Si fiindca vad ca ai cu tine

Zece camile insetate,
Ti le voi adapa pe toate!
Caci vad, de la drum lung veniti
Si sunteti tare osteniti!

Eu sunt Rebeca lui Nahor
Si pot sa-ti fiu de ajutor.
Daca n-ai loc de poposire
La noi e loc de gazduire.

Caci Dumnezeul nostru sfant
Ne-a invatat ca pe pamant
Sa fim milosi, induratori,
De-aceea suntem primitori

De oaspeti; chiar strainilor
Noi le venim in ajutor.
De vrei sa vii, mai zise fata,
Noi avem loc, odaia-i gata

De gazduire peste noapte
Si-n staul, camilele toate
Vor avea loc sa se-odihneasca
Si nutret bun o sa gaseasca".

Omul, ramas fara cuvinte
Si-aduse repede aminte
Tot ce i-a spus stapanul sau
C-o sa-l ajute Dumnezeu.

Atunci, smerit capu-si pleca,
Pe Domnul binecuvanta
Si-I multumi de ajutor
Caci chiar spre casa fratilor

Stapanului, il adusese.
Si fiindca vremea se scursese,
Ii povesti-n scurte cuvinte
Planul ce si-l facuse-n minte:

Ca fata careia-i va cere
Apa, sa-i dea. Si sa ofere
Chiar si camileler, la toate,
Ce asteptau ingenunchiate,

Sa fie nora lui Avraam,
Stapanul sau, din Canaan.
Si in sfarsit, i-a povestit
Cum Domnul l-a calauzit

Si a ajuns, prin grija Lui,
La rudele stapanului.
Acum, Domnul sa-i faca parte
Si sa-l ajute mai departe.

A fost condus si gazduit,
Chiar si Rebeca a primit
Sa-i fie lui Isaac mireasa,
Intelegand c-a fost aleasa

De-acelasi Dumnezeu Prea Sfant,
Stapan pe cer si pe pamant
Si-acel, caruia ii slujea
Avraam si familia sa.

A fost sotie adorata,
De Domnul binecuvantata.
El le-a dat multe bogatii,
Dar mai ales, le-a dat copii.

Si acesti bravi urmasi ai lor
Au fost al Domnului popor
Ca stelele de numeros.
Din ei, tragandu-se Hristos.

Din toata-aceasta povestire
Domnul ne da calauzire,
Ne-nvata ca-n orice nevoie
S-alegem a Domnului voie.

Si mai ales, in casnicie
El calauza sa ne fie
Sa nu alegem doar cu firea,
Ci urmarind neprihanirea.

Caci daca avere si casa
Parintii iubitori iti lasa,
Partener bun in viata ta,
Doar Dumnezeu iti poate da!