Datorită numai Ție
inima mea cântă
și prin orice-ar fi să-i vie
nu se înspăimântă,
și prin orice-ar fi să treacă
stă netulburată
căci izvorul ei nu-și seacă
apa niciodată.
Datorită grijii Tale
casa mea-i lumină,
perna mea e numai moale,
masa numai plină,
somnul meu e numai pace,
munca încântare
și-orice greu mi se preface
binecuvântare.
Datorită pazei Tale
viața mea-i ferită
chiar prin neagra morții vale
trece strălucită,
căci Tu Drag și Veșnic Soare
mi-ești Lumină Dulce,
ce-nspre Slava Viitoare
viața mi-o conduce.