RAHELA


Rahela...Ce iubire mare
Si cata binecuvantare
S-au revarsat in viata ei
Incat si astazi, daca vrei

Sa binecuvintezi o fata,
Ii zici; "sa fii cum alta data
Era Rahela , fericita,
De sot si de copii iubita.

Si preotul, la cununie,
Zice miresei ca sa fie
Ca si Rahela, fericita,
De sot si de copii iubita.

Ea n-avea teama de straini,
Nici de pustiu si nici de spini,
Cand fara teama de vreun rau,
Pastea turma tatalui sau.

Dar intr-o seara, cobora
Cantand, manandu-si turma sa.
Mana oile-ncet, de-aproape,
Inspre fantana, sa le-adape,

Cu batul de pastor in mana.
Dar cand priveste spre fantana,
Vede un tanar aratos,
Cu port strain, cu chip frumos,

Ca sta de vorba cu pastorii.
Dar oare ce-i, de-o trec fiorii?
Oh! Ce dreptate avea mama
Cand ii spunea sa-si ia mahrama!

L-ar fi privit, fara s-o vada,
De-ar fi avut pe cap broboada
Si val pe ochi, cum se purta
Si o-nvatase mama sa!

Pastorii ii erau amici
Si nu-i pasa. Insa aici,
Langa fantana cea straveche
E-un tanar fain, fara pereche!

Si ce voinic! El singur poate
Sa dea chiar piatra la o parte!
Dar n-are turma...De ce oare
Scoate el apa-n graba mare?

Si cat de gratios paseste!
In fata ei, el se opreste,
Si o indeamna mai aproape
Sa-si cheme turma, s-o adape.

Si uite-asa, intreaga turma,
Pana la mielul cel din urma,
Bea apa scoasa chiar de el.
Si far-a se sfii de fel,

O ia in brate, o saruta
Si-i zice ca ii este ruda,
Ca el e Iacov, varul ei,
Fiul cel mare-al Rebecai.

Ea nici macar grai nu mai are!
Si pleaca-n fuga cea mai mare
Sa duca vestea alor ei,
Uitand de oi, uitand de miei.

Cu tata-sau, Laban, se-ntoarce
Si parca mii si mii de ace
Ii trec prin corp, pe cand zareste
Ca Iacov tot la ea priveste,

Cu ochii lui calzi si frumosi
Si-atat de limpezi si duiosi,
Incat mereu l-ar fi privit!
Si... uite-asa, s-a-ndragostit!

Iacov ii spuse lui Laban
Ca-i va sluji, fara un ban,
Nu doar un an sau doi, ci sapte
Si-apoi il roaga, de se poate,

Rahela sa-i fie sotie
C-o s-o iubeasca pe vecie.
Si a iubit-o-ntr-adevar
Pentru ca nu i-a fost doar var,

Ci sot iubit si iubitor
Si au avut in viitor
Urmasi-cat stelele de multi.
De-aceea, tu, care asculti

A lor poveste de iubire,
De pace si de fericire,
Sa stii-poti si tu sa o ai,
Viata ta de o predai


In mana Mirelui cel bland
Ce va veni aici curand
Cu sine sa isi ia sotia
Caci casa lui, e vesnicia.

O va sfinti, si-o va iubi.
Alaturea de ea va fi
Nu doar o zi, si nici o mie,
Ci o intreaga vesnicie!