O mare verde de lumina spre orizontu-ntins,
Un aer sacru o desfătare și plăcere
A holdei legănare în raze calde de tăcere,
Culori de viață, flori și mângâiere,
În locul necuprins.

Pe malul râului năvalnic, stă nemișcat un pom,
Cu dese roșii flori și scump parfum înmiresmate
Pământul cu fire lungi de iarbă și curate,
A sălciilor plete frumoase și lăsate
Admiră nemișcat și tandru din vremile uitate
Un om.

Măreț, gingaș menit să pretejeze necuprinsul,
Creația și tot ce-l înconjoară de secole pe el,
Un vis invidiat să fie făcut ca și model
Plin de iubire, sălbatic și rebel,
Să aibă tărie, suflet, dorință și un țel,
Paradisul.

Un ocean de dorințe nestăvilite și de patimi,
Un diavol negru, rău, cuprins de ură
Cu gânduri necurate, o drastică făptură,
A pus în om o parte din el, doar o frântură.
Distrugător și lacom, s-aducă în natură,
Izvor otrăvitore de lacrimi.

Natura, în mâini criminale a ajuns
Și plânge pământul, și floarea, și spinul;
Orice făptură și-neacă suspinul,
În colțul de rai, udat cu veninul,
Se sapă, se-aruncă, se surpă căminul
Și strig disperat: deajuns

Ce făptură hidoasă te-aruncă-n războiul
Atât de sălbatic: să tai o pădure, să lași fără casă,
In turme rebele și haite de pradă, o rasă,
Cuprins de teamă și prinse-ntr-o plasă,
Că pui-n pericol și ție nu-ți pasă
Ca vine puhoiul.