Din neant tu crezi că ai venit
Și-n neant că te vei duce,
Când steaua se pregătește de zenit
Și Luna să se culce.

Privești spre cer de multe ori
Cu gânduri ce frământă;
Spre Venus, Lună și spre sori,
Splendoarea ce te-ncântă.

Cu ploape umede-n extaz
Cutremurat lăuntric de-o șoaptă,
Rămâi în noapte iarăși treaz,
Uimit de gloria-nțeleaptă.

Cine-a creat un Venus strălucit,
Un prinț al stelelor și-o Luna
Ce-alături stau pe ceruri, liniștit
În noaptea feerică, străbună?

Cu-o mână gigantică-n abisuri,
Planete mari și stele amestecând,
Un Dumnezeu aievea, nu în visuri,
Un Creator Frumos și Blând.

Coroana creației mărețe; Tu Fiu
Al unui Dumnezeu Preasfânt,
Vei fi-nălțat mai sus și viu
Cu suflet veșnic; oe Cuvânt.

Nu neantul cu-a sa neputință
Credeai cândva că te-a-ntrupat,
Mai sus de ceruri, în credință
Te-a pus un Dumnezeu adevărat.