DINA, FATA SINGURATICA


E foarte simplu sa dai vina
Pe-o fata care, ca si Dina,
N-are caldura necesara
Si de aceea, merge-afara

La fetele canaanite.
O, cat ii par de fericite!
Si cat de libere-n purtare!
De ce n-ar fi ca ele, oare?

Ele n-au val si nici mahrama,
Nici nu le cearta-atat vreo mama.
Iar fratii lor, le pretuiesc,
Le baga-n seama, le vorbesc...

Doar ea e singura mereu!
O stie numai Dumnezeu
Cat sade singura si plange
Si-n piept, inima i se frange.

Caci mama Lea e prea rece
Si nici macar prin cap nu-i trece
Sa stea cu ea, s-o sfatuiasca,
Sa o asculte, sa-i vorbeasca,

Fiindca nici ea nu-i fericita!
Doreste-atat a fi iubita,
Incat de nimeni nu-i mai pasa!
Pe fiica ei mereu o lasa

Sa stea ascunsa si tacuta,
Tot trista si tot nevazuta.
De-aceea a crescut cu teama
Iar tinerii cu ea de-o seama

Nici n-o cunosc, nici nu-i vorbesc!
Chiar fratii ei, o ocolesc!
Niciunul nu-i, din toti cei sase,
Mandria de barbat sa-si lase

S-o bage-n seama si pe ea.
Nu c-ar dori sa-i dea ceva,
Dar cel putin, o vorba buna,
Sa aiba cine sa i-o spuna!

Atatea intrebari isi pune
De-atatea cate vede-n lume;
Dar n-are cine s-o invete
Si nici cine sa-i dea povete.

De cate ori isi vede mama,
Mai tare o apuca teama,
Ca-i mereu trista, suparata,
Si tot mereu preocupata,

Mereu zicand: "Ce sa mai fac,
Lui Iacov sa ii fiu pe plac?
Mai bine te nasteai baiat,
Ca poate s-ar fi-nduplecat

Sa locuiasca doar cu mine,
Nu asa rar sa-l vad ca vine!
Si-n rest, sa stea cu sora mea
Si s-o iubeasca doar pe ea!"

Tanti Rahela...Ce isteata,
Ce vesela, ce vorbareata!
Si tata ce mult o iubeste!
Numai la ea cu drag priveste!

As vrea sa fiu si eu asa"
Isi zise Dina, "cum e ea.
Dar cum sa fac? O, de-as afla
Secretul care-l stie ea!"

Rahelei insa, nici nu-i pasa...
Pe Dina nici macar n-o lasa
S-o vada cum se-mpodobeste
Si valul cum si-l potriveste

De e atata de placuta!
Ce-i drept, nici ea nu e urata;
I-au spus ei niste fete-odata
C-ar fi cea mai draguta fata


De-ar invata sa se gateasca,
Mai gratioasa sa paseasca.
De-aceea, cauta de zor
Motiv sa stea in preajma lor.

Si intr-o zi, pe inserate,
Se furisa de toti si toate,
Cu inima de doruri plina
Merse-n cetatea cea straina

Cu alte fete sa vorbeasca
Prietene sa-si mai gaseasca
Sa afle, ele ce mai stiu.
Nu singura sa stea-n pustiu.

Dar printul tarii o zari
O lua la el si-o necinsti;
Dar apoi, s-a lipit de ea
Si de sotie-a vrut s-o ia.

Iacov afland, a vrut sa taca
Si lui Sihem pe plac sa-i faca
Fiindc-a vazut ca o iubea,
De ea-si lipise inima.

Dar stiti apoi ce s-a –ntamplat:
Fratii Dinei s-au razbunat
Si pe Sihem l-au dat la moarte
Cu neamurile lui, cu toate.

De-aceea, Iacov s-a-ntristat
Si nu i-a binecuvantat
Pe fiii cei razbunatori,
De sange iute varsatori.

Ei n-au gandit ca-n razbunare
E-o arma dubla, care doare.
Caci au platit vrajmasilor
Dar au lovit si-n sora lor.

Ea e tot trista, parasita,
De intelegere lipsita.
Cand i-a suras si ei iubirea,
Ei i-au adus nenorocirea.

Acum, dragi mame si voi tati,
Nu va grabiti sa judecati
Pe tineri, chiar si pe copii,
Ci cresteti-i ca pietre vii.

Decat mereu sa te grabesti
Si repede sa-i osandesti,
Mai bine e sa-ti poti pleca
Urechea, dar si inima

Sa vezi ce doruri ii framanta,
Ce-i supara si ce-i incanta.
Sa dai un sfat, o-nvatatura,
Un ajutor sfant din Scriptura.

Sa-l mustri, insa cu blandete,
Sa-l sprijini cu delicatete.
Un suflet tanar e plapand
Si-l poti rani, atuncea cand

Din graba si din nerabdare
L-atingi la inima prea tare.
De-aceea, cere-ntelepciune
Sa poti sa-i spui cuvinte bune

Care sa-l poata ridica.
Numai asa-l vei ajuta
Si vei sadi nadejdea sfanta
Ca-i fericit acel ce-asculta.

Ajuta-ne, Te rugam, Tata,
Nici noi sa nu zdrobim vreo data
Trestia franta, ci-n rabdare,
Sa fim izvor de alinare

Si de nadejde, de-ntarire
Spre Dumnezeu calauzire.
Sa stim sa binecuvantam,
Sa mangaiem si sa-ndreptam.