Pe ziua asta cea mai lungă
scriu lacrimi cum mai grele nu-s
- nimic să vadă ochii firii
ci numai cei cu văz de Sus.

La cea mai naltă despărțire
solstițiul Iubirii-mi cresc
și-l nalț în raze și în lacrimi
să ardă-n creștetul ceresc.

De Fața Lui descoperită
lipesc obrazul meu scăldat,
când fruntea mea cu spini mai arde
sărutul cel din urmă dat.

Pe locul rugăciunii Sale
din Sfânta Sfintelor de ieri
în vârful lacrimii Cântării
ard trei serafice tăceri.

Pe-altarul Tainei Tămâierii
trei rane roșii sufăr mut,
de peste ele mă privește
frumosul serafim tăcut.

Le-adăp cu sângele iubirii
și-aripa lui plecată lin,
înfiorată mă atinge
c-o sărutare și-un suspin...