Ce-aveți voi oare ochi ai mei
de nu-mi puteți mai plânge,
și inimă, ce-ai oare tu
de nu te mai poți frânge,
și voi genunchi ai mei, de ce
nu mai doriți plecarea
- voi nu vedeți cum vă uscați
și cum vă-ngheață starea?

Cuvânt al meu, - de ce nu-mi arzi
de flacăra credinței
privirea mea, de ce-ai pierdut
lumina umilinței,
umblarea mea, de ce-ai uitat
alinul milei mele,
- voi nu simțiți cum ați rămas
de goale fără ele? ...

Ce goi sunt ochii fără plâns
și inima uscată,
ce triști genunchii ne-ndoiți
și vorba ne-nfocată,
- înmoaie-mi-le plâns amar
și dragoste zdrobită
dar nu prea mult, - și-ntoarce-mi iar
lumina mult dorită...