Ce ne-a-ntărit în lupta peste puteri de grea
ce brațe mai vânjoase de zeci de ori cerea?
Ce ne-a-ndemnat la cântec și la avânt sublim
spre unde niciodată nu-ntrezăream să fim?
Ce ne-a-ndemnat în lupta cu-așa de tari dușmani
c-o-ncredere ce-i numai la douăzeci de ani?
Ce ne-a-ndemnat la jertfe cu-un preț așa de greu
cum nu se poate duce decât lui Dumnezeu?
Ce ne-a-ntărit pe ruguri de cazne și scrâșniri
să regăsim puterea deplinei dăruiri?
Ce ne-a făcut în stare prin infernal calvar
din scrum să ne renaștem de orice dată iar?
Ce ne-a-ndemnat pe cruce iertând desăvârșit
să ne rugăm de mila călăului plătit?
Ce ne-a chemat să-ntoarcem de nesfârșite ori
c-o milă nesfârșită spre cei neprimitori?
Ce ne-a plecat genunchii spre ani de rugăciuni
și plânsul spre-nverzirea pierdutei uscăciuni?
și ruga spre salvarea Sodomei de la scrum
și aurul din urme pe-al slavei dulce drum
și tot ce-aveam comoară și lucru mai de preț
jertfit pentru grăbirea Slăvitei Dimineți?
să ne topim în Soare de piept cu noaptea grea?

- Iubirea doar Isuse, iubirea, numai ea!