Nu-ți este ție-ngăduit să rupi oprita floare
dorința nepermisă-n veci te ustură și doare.
Nu-ți este ție-ngăduit s-aduni o pâine fără muncă
cinstită pâinea să-ți mănânci, e-o veșnică poruncă.
Nu-ți este ție-ngăduit să știi ce Taină-ți zăvorăște
tot ce descoperi ispitind, doar chinul ți-l sporește.
Nu-ți este ție-ngăduit să faci ce Mila nu te lasă
tot bunătatea este-n veci cununa cea frumoasă.
Nu-ți este ție-ngăduit s-ascunzi de alții-a ta lumină
vărsată darnic ploaia ta se-ntoarce-n mare plină.
Nu-ți este ție-ngăduit să-L uiți pe Dumnezeu vreodată
ci Lui să I te dăruiești cu-a ta iubire toată.
Și-atunci când va fi-nlăturat ce-i văl de peste toate
va strânge și-nfrânarea ta comori nestrămutate!